Tatăl Îndurărilor, Tatăl nostru,
Venim cu bucurie și cu speranță înaintea Ta,
Venim cu inimile și sufletele deschise către cer,
în această Întâlnire a tinerilor care Te caută și Te iubesc.
Venim să te întâlnim pe Tine, Tată iubitor,
să trăim cu Tine, luminați de Spiritul Tău,
și ocrotiți de Maica Cea Sfântă a lui Isus și Maica noastră, de toți îngerii și sfinții.
Îți mulțumim, Părinte bun, pentru toate binecuvântările Tale
și pentru prezența Ta în viețile noastre,
știind că „cei care speră în Domnul merg fără să obosească”.
Dăruiește-ne harul Tău, ca să fim izvoare vii de speranță,
umple inimile noastre cu strălucirea Ta și luminează viețile și alegerile noastre.
Binecuvântează-i pe toți cei care vor participa la această Întâlnire și pe familiile lor,
călăuzindu-i și ocrotindu-i în drumul lor către Tine.
Te rugăm, Doamne,
binecuvântează lucrarea noastră și fă-o roditoare.
Încredințăm Întâlnirea noastră în mâinile Tale și în inima Maicii Sfinte,
și Te rugăm să ne călăuzești ca să putem deveni pelerini ai speranţei în lume.
Amin.